Perioada coronavirusului este o perioadă neagră cu părți albe, fără îndoială. Perioada aceasta, când viața ne-a luat prin surprindere, ne-a pus în față o nouă realitate căreia a trebuit să îi facem față. Și ne-am adaptat.
Cu ce mi-a fost mie de folos această perioadă? Pentru că, dacă ești dispus să vezi partea plină a paharului, există în orice o parte bună. Întotdeauna.
Părți albe în relația cu familia
1. Am stat mai mult cu ai mei ( chiar non-stop ) în același spațiu din care nu am ieșit vreme îndelungată. M-am așteptat la scântei. Au fost câteva dar suportabile. Una peste alta, mi-a plăcut compania lor. A fost o carantină agreabilă.
2. Ne-am organizat să muncim în timpul zilei și să vedem filme seara. Ceea ce a fost mai mult decât plăcut. Atâtea filme într-un timp atât de scurt nu am văzut niciodată.
3. Am gătit mult și sofisticat. Nu zic că înainte nu o făceam dar nu așa mult și parcă nici așa bun. Preparatele mele au fost apreciate. 🙂
Părți albe în relația cu mine însămi
4. Am participat la o mulțime de cursuri on-line pe temele care mă interesau pe mine ( marketing on-line, copy writing ), așa că voi ieși mai instruită din această perioadă.
5. Am lucrat la blog, am scris câte ceva, am deprins partea tehnică. L-am urnit, ca să zic așa. Asta mi se pare partea cea mai grea. Am scris primul articol despre cum am început blogul: https://sensautentic.ro/comunicarea-in-turism-la-vremea-maturitatii-mele/
6. Am postat aproape zilnic pe pagina mea de Facebook produsautentichttps://www.facebook.com/produsautentic.ro/ posturi cu colaje de haine ale unor femei cu stil. Asta presupune că am petrecut destulă vreme înainte documentându-mă. Și asta a fost plăcut și util.
De asemenea, am început să dezvolt și https://www.facebook.com/calatoresteautentic/, noua mea pagină despre travel și călătorii. O gândesc într-un context mai larg de life style, vorbesc acolo și despre filme și cărți care au legătură cu călătoriile.
7. Am terminat de citit colecția de reviste Elle, Harper’s Bazaar și National Geographic. Le-am adunat în timp și tot nu le venea rândul pentru că aveam mereu altceva de făcut. Regretul e că am neglijat cărțile. Dar mă voi întoarce la ele cât de curând.
Am realizat că:
8. Îmi place să lucrez de acasă. De aceea, voi acționa în acest sens. Voi face tot posibilul să câștig bani din activități on-line. Am un plan în acest sens.
9. Că mă bucur pur și simplu că am o casă confortabilă în care mi-e drag să stau.
10. Că mie, o extrovertită prin excelență, nu îmi lipsesc oamenii atât de mult pe cât credeam. Că e frumos să te vezi cu ei dar că pot trăi o vreme îndelungată doar făcând activități intelectuale solitare. Sigur, multe dintre ele cu validare și interacțiune on-line. 🙂
11. Că începi să capeți perspective mai ample asupra vieții și activității tale atunci când te detașezi un pic de tot și de toate. Și că atunci când nu mai ai presiuni sociale, devii mai creativ și mai liber. Și dacă nu ai presiunea economică și ești bine cu tine, ai o mulțime de lucruri de făcut care îți fac viața frumoasă.
Să ne înțelegem, eu nu am câștigat bani în perioada aceasta dar am ales să mă bucur că suntem sănătoși și avem din ce trăi.
12. Că e bine atunci când lucrezi ore în șir la calculator, să ai în fața ta atunci când ridici capul, ceva verde. Și mă refer la ceva înflorit, înverzit, ceva care are legătură cu natura . Un pom, o floare, o frunză. Care să îți amintească mereu că suntem vii și natura e cea la care ne întoarcem mereu.
În concluzie, zic că da, sigur, fără tăgadă, Coronavirusul este o nenorocire de care ne puteam lipsi. O perioadă neagră cu părți albe. Și dacă tot s-a întâmplat să fie, măcar să scoatem ceva bun din ce am trăit.
Leave a Comment