Pe urmele minorităților am luat-o vara aceasta. Am zis că dacă tot e așa încâlcită treaba cu călătoritul în străinătate, ba se poate, ba nu se poate, ba e nevoie de teste Covid, ba stai, ba nu stai în izolare, hai mai bine să rămânem în România.
Să petrecem o vacanță activă, așa cum ne place nouă. Să facem și să aflăm lucruri noi. Hai să mergem pe urmele minorităților! Hai în Dobrogea unde e patria minorităților care conviețuiesc de atâta vreme și așa de bine!
Grecii în Dobrogea
Prezența grecilor pe teritoriul a ceea ce este azi România datează din timpul coloniilor și așezărilor comerciale. Acestea au fost înființate în Dobrogea și pe țărmul Mării Negre începând cu secolul al VII-lea î.Hr.
Prima colonie înființată este Istria. Coloniile au prosperat neîncetat, inclusiv în perioada scurtă a domniei regelui Burebista, care a unificat toate teritoriile locuite de daci. În secolele care au urmat după destrămarea statului lui Burebista, coloniile grecești au fost lipsite de privilegiile lor de către noul stăpân, Roma Antică, iar mai târziu Imperiul Roman.
Grecii în Constanța
Istoria veche
Apogeul înființării de colonii de către greci a culminat cu fondarea Cetății Tomis acum peste 2500 de ani, spun arheologii. Aceștia s-au străduit să ridice pe un mal al Mării Negre, cu o populație considerată potrivnică, o copie a Eladei.
Ulterior cetate romană, apoi bizantină, aceasta a fost între primele care au întâmpinat religia creştină.
La două milenii după întemeiere, cetatea a intrat sub stăpânire otomană pentru aproape cinci veacuri. Vechea glorie s-a dus sub noua stăpânire iar Tomisul a devenit Kustendje și s-a transformat într-un târg oarecare de la marginile uitate ale Imperiului Otoman.
Mărturii ale călătorilor
Marele călător și talentat memorialist, Evliya Celebi (1651), spune despre locuitorii Mangaliei că sunt greci veniți din Asia Mica.
În 1780, agentul Poloniei la Înalta Poarta, W.Czrzanowski, zice: “Constanța era unul din cele mai însemnate porturi, unde vin corăbii grecești. Am aflat aici două corăbii de negoț din Constantinopol care aparțineau unor greci. Orașul are o așezare foarte frumoasă.”
Istoria de după 1830
Războaiele continue dintre ruși și turci au sărăcit Dobrogea, au lăsat-o fără orașe importante și cu o populație mereu pe fugă din calea luptelor.
După războiul ruso- otoman încheiat în 1829, Tulcea şi Constanţa ajunseseră niște localități fără nici o importanță.
Obținerea independenței Greciei în 1830 a făcut să se reia valul de imigrare al grecilor datorită oportunităților fabuloase care au apărut în Dobrogea.
Imperiul Otoman a renunțat atunci la monopolul asupra cerealelor din Țările Române. Apoi a venit misiunea franceză la Constanța în anul 1855 pentru construirea șoselei Rasova ( lângă Cernavodă ) – Constanța, cunoscută ca “Șoseaua franceză”. Ulterior au venit englezii de la Căile Ferate Engleze. Toate acestea au reprezentat oportunități care au dat dat grecilor o pâine, fie ca muncitori în construcții, fie ca antreprenori.
Cele mai multe dintre locuințele Constanței de la acea vreme au fost făcute de zidari greci care proveneau de la Saranta Eklision, Tracia.
Muncitorii greci au participat apoi la construirea marelui pod de la Cernavodă (1890-1895) și la realizarea marilor lucrări ale portului (1895-1909).
În 1859 întâlnim în Constanța 500 de familii de greci, majoritatea comercianți.
Până în 1913 au venit la Constanța greci, din insulele Chios sau Lesbos, din Tracia de vest, Macedonia de sud, Epir, regiuni aflate încă sub dominație otomană până la războaiele balcanice. În 1913 vor veni în Constanța și în Dobrogea familii de greci oropsite în Bulgaria. Alte familii de greci se vor stabili în Constanța după înfrângerea forțelor grecești din Asia Mica din vara anului 1922.
Înaintea celui de-al doilea război mondial, în Constanța se găseau, după unele surse, între 6000 și 8000 de greci. Comunitatea deținea un patrimoniu generos format din școală, spital, teatru, biserică, clădiri, terenuri.
Astãzi, Comunitatea Elenă “Elpis” are aproximativ 2500 de membri.
Primari greci în Constanța
Până în anul 1877, anul când Dobrogea s-a alipit României, primarul Constanței a fost Nicola Papadopol. El avea în atribuțiile impuse de stăpânirea otomană, printre altele, să strângă și taxele ( dijma ) pe care orașul trebuia să le dea Înaltei Porți. A fost declarat primul cetățean român al Constanței în momentul alipirii Dobrogei la România. A locuit într-o casă de la intersecția străzilor Aristide Karatzali cu Marc Aureliu.
Grecii din Constanța au declarat, printr-o scrisoare deschisă, dorința lor de a fi guvernați de autoritățile române și nu de cele bulgărești, înainte de momentul istoric al alipirii la România a Dobrogei.
Primul primar al Constanței, ca oraș parte a României, ulterior lui Nicola Papadopol, a fost Anton Alexandridis, între 1878-1880. Acesta a fost ales și în 1882-1883. Era vremea grecilor. 🙂
Ce a rămas în Constanța după greci
Cartierul grecesc din Constanța se dezvoltă în deceniile de la mijlocul secolului al XIX-lea în jurul actualei străzi Karatzali cu deschidere spre mare.
Biserica “Metamorfosis” este nucleul comunității grecești din Constanța. Este construită în anii 1865 – 1867 și a rămas până azi în forma inițială. La construcția ei au contribuit prin cotizații, etnicii greci din toată lumea, așa cum au făcut-o și pentru alte lăcașuri de cult din Europa.
Biserica “Metamorfosis” este locul ce a dat naștere și a omogenizat comunitatea elenă din Constanța, numită de greci – Demogherontia. Până la acel moment, nu se putea vorbi de o comunitate de sine stătătoare, mulți dintre grecii aflați în Kustendje-ul turcesc fiind doar comercianți ocazionali.
Grecii au fost cei care au construit prima școală în orașul de la malul mării, în anul 1865 și primul teatru, ”Elpis”, în 1898. Aici funcționează azi Teatrul de păpuși. La momentul construirii, era cea mai elegantă sală de concerte și festivități din toată Dobrogea.
Aici a concertat în februarie 1916 George Enescu. Nu a avut un public prea numeros pentru că atunci a venit în oraș și circul. A fost o concurență căruia nu i-a putut face față, așa ne-a spus Diana Slav, ghid în Constanța.
Un grec filantrop, Demostene Tranulis a construit, în 1927, teatrul ce îi purta numele, astăzi Teatrul Fantasio. Aceasta e o clădire cu o arhitectură neoclasică, în stil elen. Aici veneau numeroase trupe de teatru și de muzică la modă în Bucureşti și străinătate.
Strada Vântului
Aceasta este a doua cea mai îngustă străduță din România, după Strada Sforii din Brașov. Pe la 1900 acest culoar îngust despărțea cartierul grecesc de cel armenesc. Astăzi adăpostește numeroase clădiri de patrimoniu.
Grecii în județul Tulcea
Mărturii ale călătorilor
Ioan Gninski, palatinul de Hehn, trecand prin Dobrogea pe la 1677-1678, spune despre Isaccea că este locul “unde mare parte din locuitori săi sunt greci, armeni, bulgari și turci”.
În Babadag, în 1709, pastorul suedez Michel Enesman a spus că a întâlnit greci și evrei.
Sulina
Sulinei a avut marea șansă ca în 1856 să fie aleasă sediu al Comisiei Europene a Dunării. Acest lucru a făcut ca orașul dar și Tulcea, să capete un caracter cosmopolit nemaiîntâlnit până atunci. Aceasta a fost perioada de maximă înflorire, de aur, a comunității grecești .
Câțiva greci s-au oprit să trăiască la Alibeichioi (azi, Izvoarele). Aici, pădurile seculare de stejari erau materia primă cerută de constructorii de nave.
La Sulina, grecii erau cei mai numeroși dintre toate etniile. Un istoric grec al diasporei consideră “Veneţia, Triestul, Sulina și Odessa, orașe mai mult grecești decât italienești, românești sau rusești.”
Voi pleca pe urmele minorităților din Sulina cât de curând!
Cartierele grecești
Cartierele grecești din Tulcea și Constanța au fost ridicate în aproximativ aceiași vreme, adică în deceniile mijlocului secolului al XIX-lea. Au aceeași structură urbană.
Casele, prăvăliile, școala, sălile de lectură și de spectacol s-au construit în jurul bisericii. Cartierele aveau structura unor așezări din Elada.
Grecii din Tulcea
Grecii au reprezentat în Tulcea o comunitate mare cu o contribuție importantă la dezvoltarea orașului.
Primul șantier naval al Dobrogei a fost în Tulcea și a aparținut unor antreprenori greci. În 1847 vasele construite aici se exportau și străbăteau Marea Neagră și Marea Mediterană.
La Tulcea, în 1864, populația era de 30.000 de oameni, cei mai numeroși fiind grecii, după care urmau românii, rușii și bulgarii.
Case reprezentative
Standardele materiale ale grecilor la sfârșitul secolului al XIX-lea erau ridicate și de atunci datează casele reprezentative ale orașului.
Casă superbă, la interior și exterior, cu scări laterale, deosebit de frumos renovată, este Casa Avramide. A fost construită la sfârșitul secolului al XIX-lea de un prosper întreprinzător cu origini albaneze originar din Grecia. Este un exemplu strălucit de cum poate ajunge o casă de vază, renovată, polul cultural al unui oraș. Azi aici este amenajat un frumos muzeu.
Una din casele lăsate în paragină în plin centru este una din casele-simbol ale orașului: Casa grecului Ilias Licheardopoulos, construită în stilul arhitectonic francez Empire al lui Napoleon al III-lea. Aici, la 18 noiembrie 1878, au fost semnate actele prin care Dobrogea se unea cu România.
Am înțeles că ar exista o poveste controversată cu niște moștenitori, așa după cum mi-a relatat dl. doctor în istorie Victor Baumann. Știți, poveștile acelea care nu lasă casele să renască. Certă e doar ruina.
Biserica grecească
Biserica „Buna Vestire” din Tulcea are hramul ortodox care corespunde zilei naţionale a Greciei, 25 martie. A fost construită între 1848 și 1854, după planurile lui Ştefan Dopron.
Greci de vază ai județului Tulcea
Istoricul tulcean Oreste Tafrali (1876-1937), bizantinist, a fost membru al Academiei Române.
Pictorul Enache Cardas, absolvent al Academiei de Arte Frumoase din Florența (1890) a pictat superbele picturi interioare ale bisericilor ortodoxe din Dunavăţul de Sus, Dunavăţul de Jos, Somova, Nufăru, Beștepe şi Cerna.
Sculptorul Vasile Chiriachide, şi el absolvent al școlii florentine (1913) este autorul bustului în bronz al lui Spiru Haret (inaugurat în 1923), cea mai veche statuie în picioare a Tulcei.
Informațiile istorice au fost preluate în principal din articolul https://www.info-sud-est.ro/grecii-in-constanta-veche-istoria-unui-cartier-aproape-uitat/.
Dacă sunteți interesați să mergeți și voi pe urmele minorităților din spațiul dobrogean, vă invit să citiți https://sensautentic.ro/pe-urmele-minoritatilor-turcii-si-tatarii/ și https://sensautentic.ro/pe-urmele-minoritatilor-lipovenii/.
Foarte frumos! Despre grecii din Tulcea mai sunt multe de spus. Eu sunt urmașul uneia dintre familiile de greci venite din Mikonos si din Samos la sfârșitul secolului XIX-lea si m-am bucurat toată copilaria de oamenii calzi si veseli ai comunității dar si de prieteniile fantastice cu italieni, ruși lipoveni, aromâni, armeni sau turci. Pentru noi nu exista decât copilaria si Tulcea cu toate traditiile ei provenite de la toate minoritatile.
Stimate domnule Sguros, așa e, sunt multe de spus despre greci de aceea voi completa povestea lor într-un articol viitor despre Sulina. Și eu sunt de loc din Tulcea și sunt neprețuite amintirile mele cu oameni grozavi de toate etniile. Vă mulțumesc mult pentru că mi-ați scris!